Piatra Craiului - Braul de mijloc

Despre Piatra Craiului tot aud vorbindu-se de mulți ani. Mai întâi Vic (actual soț cu acte în regulă) mi-a povestit animat despre cât de frumos este muntele ăsta și cât de minunat ar fi să-l văd eu și să-l revadă el. Țara însă e mare, tentațiile sunt multe și timpul limitat. Tentative au existat, nu zic nu, însă prima dată eram echipați necorespunzător, pietrele erau ude și noi într-un oarecare pericol de alunecare, a doua oară am ajuns târziu și se facea noapte și ploaie, a treia oara am înconjurat muntele pe bicicletă și tot așa... Așa s-a dus treptat interesul meu pentru Piatra Craiului și vestitul traseu "La lanțuri", care inițial îmi părea foarte atractiv. Ca o paranteză: Vic mi-a spus că nu va fi apă pe creasta și asta m-a speriat bine, mai ales că nu mai aveam nici un pârâu în care să cad accidental ca de obicei.

Cam asta ar fi expozițiunea, când apare și intriga: în tura din weekend-ul trecut, în timp ce savuram ciorba de fasole în pâine în Plaiul Foii, Radu se apucă să ne povesteasca cu patos despre superbele trasee nemarcate din Piatra Craiului, totul însoțit de nume de brâne și văi, brâuri și vârfuri, pe post de condimente necunoscute, dar care sună apetisant. Ioana a mușcat repede momeala, căci săptămâna trecută numai de Crai a vorbit. Prin urmare, ne-am învins teama de a nu ajunge înca o data în creastă și ne-am pornit din nou sâmbătă dimineața spre Plaiul Foii.

Deși nu s-ar cuveni, o să încerc să rezum restul pentru că ar fi prea multe de povestit și mi-e teamă că mai aveti și alte treburi :). Am urcat pe traseul lui Anghelide (sper că am reținut bine, ca altfel mă omoară Radu) până la Brâul de Mijloc, ne-am întâlnit cu o capră neagră care rumega liniștită și care nu s-a sinchisit decât să se dea câțiva metri mai la stânga când am trecut pe lângă ea. Despre Brâul de Mijloc nu am decât cuvinte de laudă, fiind una din cele mai frumoase poteci de munte pe care am mers vreodată. Caprele negre și apoi primii împătimiți ai muntelui au trasat-o parcă pentru a delimita ultimele tufe de vegetație de pereții monumentali de piatră și s-au asigurat în plus că nu ratează nici o pajiște înaltă, de un verde superb, suspendată pe aceeași pereți de piatră. Nu cred ca mai are rost să vă spun că priveliștea este superbă, în toată zarea având numai munți :)

Din Braul de mijloc am mers in stanga catre refugiul Aninata, noaptea fiind aproape. Astfel am mai marcat un superlativ, si anume: cel mai mic refugiu, pe care l-am vazut si noi si Radu, care e mult mai umblat ca noi. Ca sa va faceti o idee, arata ca doua cabine telefonice lipite, fiind conceput numai pentru 2 persoane. Noi l-am testat insa si putem garanta ca intra 5, iar daca e furtuna afara, chiar si 10, stand in fund bineinteles :)

Ii felicitam pe aceasta cale pe toti cei care au construit, au renovat si au intretinut refugiul asa cum este el acum.

A doua zi l-am cules si pe Ilias de la Lanturi, dovedind din nou ca suntem in stare sa creem niste coincidente/sincronizari de toata lauda, caci semnal la telefon nu era in nici o retea.

Ne-am intors pe Brana de Mijloc, incercand sa regasim turma de capre negre care pastea linistita de dimineata pe culmile inalte, ne-am aprovizionat cu apa infiltrat in picaturi rare prin peretii Grotei Ulciorului, am facut "jnepening" pe o buna bucata din poteca si l-am chinuit pe Ilias care era echipat cu pantofi sport nedoritori sa adere la stancile frumos rotunjite si de multe ori de ajuns de inclinate. Pe alocuri am folosit si coarda pentru a ne descatara de pe cate o stanca, desi cred ca Zizi si Arina, pisici, s-ar fi descurcat mult mai bine decat noi. Cu ocazia asta Ilias s-a convins ca daca il invitam la o iesire, trebuie sa-si ia toate masurile de siguranta si sa se echipeze ca pentru o expeditie serioasa ca nu se stie niciodata unde il ducem :D

Desi era doar 14:30 si eu nu prea concepeam sa ma dau jos de pe munte asa de devreme, motiv pentru care am si lungit un botic considerabil, am acceptat in cele din urma ca e mai bine sa ajungem la masina uscati (daca tot ne-a ratat ploaia weekend-ul asta), la o ora rezonabila, cu timp suficient pentru a manca inca un exemplar din vestita ciorba de fasole in paine de la Plaiul Foii (cu ceapa, sa nu uitam...).

Asteptam cu interes sa vedem unde ne mai duce Radu data viitoare... :)

PS: era plin de Garofita Pietrei Craiului si am vazut si flori de colt, cele mai frumoase flori pentru aniversarea mea si-a lui Vic :) Ah, nu v-am spus? Am implinit un an de casatorie :)

Manu

Brâna aeriană și stâncile căzătoare

Dintr-un punct de vedere strict, tura asta și-ar cere dreptul la titlul de a failure. În lumea noastră subiectivă și non-dreaptă, ne vom îngădui aroganța de a o socoti suficient de interesantă încât să primească o mențiune succintă. Cu atât mai mult încât se mulează perfect pe direcția fără direcție a "echipei" noastre și a blogului.

Pe Radu l-a pescuit Ioana într-o tură de antrenament. Fără multe detalii, planul era ca Radu să ne ghid-ească într-o tură prin Bucegi pe ceva poteci nemarcate. Pe la refugiul Coștila, pe Brâna Aeriană. Se anunțase ploaie toată ziua, dar când ni se pune nouă de plecat, nu mai ținem cont de așa detalii. Dealtfel, ne-am făcut un obicei de a nu lua ad literam științe exacte ca astrologia, alchimia sau prognoza meteo. Ni se părea nouă că șansele de a "primi o veste de departe" sau "un dar de bani" specificate de zodiac pentru ziua de mâine sunt la fel de probabile ca și cei mulți litri pe metru pătrat anunțați în zonă. Cumva s-au aliniat ele planetele de s-a împlinit profeția și a plouat constant și cu vigoare. Și am ajuns noi pe undeva aproape de refugiul Coștila, pe valea Coștilei. Când s-a produs primul semn ceresc. Mai precis eminamente teluric, pentru că o bucată notabilă a planetei noastre a decis să-și schimbe opțiunea geo-politică, venind în jos în tranșe de până la 1m (bolovani de 1 metru diametru!) pe vale. Pentru o mai clară imagine a fenomenului, un alt grup care se afla în zonă, care, ca și noi, a trecut razant pe lângă momentul lămuririi întrebărilor despre viața de dincolo, fără însă să vadă alunecarea de teren, a socotit zgomotul ca fiind tunete foarte apropiate. Noi însă am văzut bolovanii vijelioși de la vo 20m, lucru care nu era tocmai de natură să te îmbie la continuarea drumului. Am stat vo juma' de oră în refugiu sporovăind cu alți iubitori de ploaie pe munte până ne-a luat frigul de tot și am decis să descindem către plaiuri mai prielnice viețuirii omenești, recte scenicul care urma să ne ducă acasă. Am ajuns jos destul de repede dar mult prea voioși ca să mergem acasă. În special după ce ne-am delectat cu inconfundabila amprentă în teren a iubitorului de munte autohton, care din considerație pentru seamănul lui drumeț ține să ne avertizeze despre neprevăzutul de pe munte.






În plus, vremea era spre bine iar noi dornici de o ciorbă la vreo terasă. am făcut un scurt brainstorming, nu la fel de furtunos ca stormul ce-l lăsasem în urmă și în loc de Reînvierea (Riviera, pe la Sinaia) am apucat-o brusc către Plaiul Foii, la o ciorbă în pâine.




De unde am socotit noi că e prea prozaic să ne întoarcem pe deneu (DN1) și am apucat-o pe un drumușor de macadam care ne-a scos aproape de Bran, prin Predeluț. Și bine am făcut, pentru că e unul din cele mai frumoase drumuri la munte pe care am circulat.


View Larger Map